«Patima mândriei este mama tuturor patimilor; biruie-o și vei birui toate». Sfântul Iosif de Volokolamsk

I. Citate din Sfânta Scriptură

«Iar durerile și patimile lumii acesteia nu se pot nici măsura, nici povesti» (Psalmul 64:12).

«Căci tot ce este în lume: pofta trupului, pofta ochilor și mândria vieții, nu este de la Tatăl, ci de la lumea aceasta» (1 Ioan 2:16).

«Păcătosul fuge chiar și când nimeni nu-l urmărește; iar cel drept este îndrăzneț ca un leu» (Proverbele 28:1).

«Pofta, dacă este concepută, naște păcatul; iar păcatul, dacă este săvârșit, naște moartea» (Iacov 1:15).

«Uite, patima poftei pătrunde în inimă și o rănește» (Ecleziastul 10:13).

«Nu te lăsa dus de patimi, căci patima îți va ruina mintea» (Proverbele 5:22).

«Cine se lasă dus de patimă, se lasă dus și de moarte» (Proverbele 18:3).

«Inima omului gândește calea lui, dar Domnul îndrumă pasul lui» (Proverbele 16:9).

«Înfrânează-ți sufletul, ca să nu fii stăpânul tău sălbatic» (Proverbele 25:28).

«Căci ceea ce face omul, acest lucru va fi și răsplăti» (Galateni 6:7).

II. Citate din Sfinții Părinți ruși si nu numai

 Sfântul Ioan Gură de Aur: «Patimile sunt ca niște fiare sălbatice: dacă le hrănești, se înmulțesc; dacă le neglijezi, se sting».

Sfântul Serafim de Sarov: «Luptă-te cu patimile tale, căci ele sunt mai primejdioase decât orice dușman de afară».

Sfântul Theofan cel Reîntregit: «Patima nu moare prin uitare, ci prin luptă și rugăciune».

Sfântul Nil Sorski: «Cine nu cunoaște patimile sale, nu poate să se îndrepte».

Sfântul Dimitrie de Rostov: «Patimile se ascund în adâncul sufletului; trebuie să le descoperi și să le birui».

Sfântul Ignatie Briancianinov: «Patima este un obicei rău care devine apoi - o a doua natura a ta; dar prin harul lui Hristos poate fi biruită».

Sfântul Amvrosie de Optina: «Când patima se apropie, strigă la Dumnezeu: «Doamne, ajută-mă!» și ea va fugii».

Sfântul Macarie de Optina: «Patimile nu se biruiesc prin puterea omului, ci prin hristică răbdare și rugăciune».

Sfântul Paissy Velicikovski: «Cunoașterea patimilor tale este începutul înțelepciunii duhovnicești».

Sfântul Leontie de Rostov: «Patima minții este mai primejdioasă decât patima trupului».

III. Citate despre patimi 

Sfântul Maxim Mărturisitorul: «Patimile sunt rădăcini ale păcatului; dacă le smulgi, dispare păcatul».

Sfântul Grigorie Palama: «Patimile se nasc din lipsa de dragoste; iar dragostea le biruie».

Sfântul Iosif de Volokolamsk: «Patima mândriei este mama tuturor patimilor; biruie-o și vei birui toate».

Sfântul Varlaam de Khutyn: «Patimile se hrănesc cu gândurile noastre; oprește gândurile și ele vor muri».

Sfântul Filaret de Moskova: «Patima este o boală a sufletului; iar Mântuitorul este singurul medic care poate să-o vindice».

Scris si tradus din limba rusa de Livia Radu M

toate drepturile rezervate@, interzis copierea

Pentru a comanda cartea in format electronic, scrie e-mail la mradu.livia@yahoo.com

Oamenii își vor PIERDE chipul OMENESC, vor trăi fără SUFLET și fără IUBIRE...

1. Pierderea Chipului Omenesc: De la „Chip” la „Fiară”

Sfântului Grigorie de Nyssa și Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață că omul a fost creat după „Chipul” lui Dumnezeu, având ca scop „Asemănarea”. 

Pierderea chipului omenesc înseamnă, de fapt, întunecarea acestui chip divin prin patimi.Chipul devine mască: Sfinții Părinți spun că, prin păcat, omul își pierde frumusețea originară și îmbracă „hainele de piele” ale animalității. 

Când omul nu se mai oglindește în Hristos, trăsăturile sale devin rigide, întunecate de mândrie și mânie.

Bestializarea: Sfântul Ioan Gură de Aur avertizează că omul care trăiește doar pentru trup își pierde demnitatea umană, devenind „lup” pentru aproapele său sau „porc” prin îmbuibare. „Chipul omenesc” se pierde atunci când rațiunea (partea conducătoare a sufletului) este robită de instincte.

2. Viața fără Suflet: Moartea spirituală în trup viu
În limbaj patristic, a trăi „fără suflet” nu înseamnă dispariția metafizică a acestuia (sufletul fiind nemuritor), ci moartea sufletului prin despărțirea de harul Duhului Sfânt.

Sufletul ca un cadavru: Sfântul Grigorie Palamas afirmă că, așa cum moartea trupului este despărțirea sufletului de el, tot așa „moartea sufletului este despărțirea acestuia de Dumnezeu”. Un om poate fi viu biologic, dar un „mort viu” din punct de vedere spiritual.

Sclavia simțurilor: Trăirea fără suflet este starea de „nesimțire duhovnicească”. Sfinții Părinți descriu această stare ca pe o împietrire a inimii (sklerokardia), în care omul nu mai simte prezența lui Dumnezeu, nu mai are mustrări de conștiință și funcționează ca un automat ghidat de plăceri momentane.

3. Existența fără Iubire: Iadul pe pământ
Sfântul Isaac Sirul și Sfântul Siluan Athonitul definesc iadul ca fiind incapacitatea de a iubi.

 A trăi fără iubire este semnul cel mai clar al înstrăinării de Dumnezeu, deoarece „Dumnezeu este Iubire”.Iubirea de sine (Filautia): Sfinții Părinți consideră că rădăcina tuturor relelor este filautia – iubirea pătimașă și egoistă de sine. Aceasta este opusul iubirii jertfelnice. Când filautia stăpânește lumea, oamenii devin atomi izolați, incapabili de comuniune.

Răcirea dragostei ca semn escatologic: Referindu-se la cuvintele Mântuitorului („Din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci”), Părinții pustiei explică faptul că păcatul acționează ca un îngheț asupra sufletului. Fără căldura Duhului Sfânt, relațiile interumane devin pur tehnice, juridice sau de exploatare.

Concluzie: Chemarea la Rezidire
Pentru Sfinții Părinți, această stare de „pierdere a chipului” nu este iremediabilă cât timp omul este în viață.
Soluția patristică pentru a nu ne pierde chipul, sufletul și iubirea este:

 Pocăința : Schimbarea minții și întoarcerea privirii de la sine către Dumnezeu.
Paza minții: Refuzul de a lăsa gândurile străine (ideologiile degradante) să pătrundă în altarul inimii.
Euharistia: Reîntregirea sufletului prin unirea reală cu Hristos, singurul care poate restaura „Chipul” cel întinat.
Fără o ancorare în viața liturgică și în asceză, omul contemporan riscă să devină, așa cum avertizau cuvioșii zilelor noastre (precum Sfântul Paisie Aghioritul), un „număr” într-un sistem rece, pierzând bucuria de a fi o persoană creată pentru veșnicie

Scris de Livia Radu M