luni, 22 mai 2017

Parintele Arsenie Papacioc - Sfaturi duhovnicesti





Parintele Arsenie Papacioc

SFATURI DUHOVNICESTI



- Părinte Arsenie, mă bucur tare mult că ati venit la noi, la Sihăstria!

- E mai usor la deal decât la vale! Asta este deviza!

- Am vrut să mai venim si noi pe la Sfintia Voastra, dar n-am reusit.

- Părinte Ioanichie, eu v-am văzut pe la televizor si v-am ascultat cu plăcere, si am citit tot ce mi-a căzut prin mână. Au apărut si pe acolo pe la noi niste cărti, si am văzut cât sunteti de ocupat, de prins si de necesar; dar sunt convins că aveti si alte cărti. Îmi place că în ele se atacă problema care trebuie, pe neocolite. Sunt bune pentru că respectivii autori au un nume: „A vorbit Părintele Cleopa!" Nu poti să fii nepăsător. A vorbit cutare duhovnic. Si au ocazia să verifice problema aceasta, amănuntul Sfintelor Taine, amănuntul spovedaniei, a nuntii, toate astea sunt foarte necesare. Sunt foarte bune! Au un limbaj frumos, sunt de mare admiratie. În diferite cărti grele, scrise de autori din acestia mari, se tratează anumite subiecte, dar la nivel foarte ridicat.

- Eu n-am scris lucruri înalte, dar categorice, să stie omul ce are de făcut.

- Părinte dragă, stiti ce-am spus de multe ori: „Domnule, să fim normali în felul cum punem problema, să fim cinstiti!" Bineînteles, si buni cunoscători, că ati atins niste probleme: despre budism, despre reîncarnare.

- Pentru că sunt la modă. Vedeti că ne afectează. Au îmbolnăvit atâta tineret. Zeci de mii de tineri si intelectuali care practică Yoga, de 5-6 ani. Unii ajung la psihiatrie!

- Yoga este o erezie. Vă rog să mă credeti că, indiferent care ar fi primejdia, nu mă tem de ei. Ereticii ăstia sunt ca niste lupi care curătă pădurea de stricăciuni.

- Pe cei care sunt îndoielnici, îi lovesc; care sunt tari, rezistă. Numai că mi-i milă de tinerii ăstia, că sunt naivi, săracii. Sunt naivi si slabi în credintă. Îi duce cine vrea si unde vrea cu vorba, si-i amăgeste cu zăhărelul. Vorbesc de studenti.

- Vin la mine după ce-au căzut, bietii oameni, femei, tineri, studenti, când e prea târziu. Le spun si eu: „Poftim, fratilor, si altă dată să vă mai duceti unde nu vă puteti face cruce!" Ce au cu Maica Domnului? Si când te gândesti cât de aproape este de noi, cât este de smerită, Mama lui Hristos Dumnezeu!

- Si cât este de hulită de sectanti Maica Domnului! Că spune undeva, într-o profetie, că „La urmă li se va da sectelor gură mare hulitoare". Hulesc tot ce-i sacru, tot ce se numeste sfintenie. Vedeti că profanează? Sunt si plătiti. Suntem convinsi că ei iau niste bani de aici. Ăsta-i salariul lor.

- Sunt momente cu aspecte subrede, dar adevărul va birui.

- Acum prin femei se dă mare luptă în lume împotriva moralei crestine!

- Fie vorba între noi: femeile i-au doborât si pe împărati! Dar de neînvins e numai Adevărul! Uite, dacă vrem să ne punem problema cea mare cu adevărat, părintilor, vedeti cât de usoară este viata asta de mânăstire, de renuntare, dacă-ti pui problema sincer? N-am venit să schimbăm pur si simplu un fel de viată. Pentru că se spune că suntem în vârful Sfintei Scripturi. Căci zice Sfântul Vasile cel Mare: „Care este lucrul cel mai de vârf al Scripturii?" Si l-am găsit: Vrei să fii desăvârsit? Âsta este lucrul cel mai de vârf! Încolo e istoric, sunt sfătuiri, sunt „fericiri", sunt tactici, îndemnuri, legi. Dar, dacă vrei să fii desăvârsit, adică tu cu adevărat, acestea toate să le stăpânesti: Ia crucea si urmează-Mi Mie!

- Acesta-i vârful. Aveti dreptate. Adică să imităm pe Hristos!

- Cel dintâi trebuie să ne punem fiecare la punct cum trebuie. La cineva care a venit la mine să se plângă, i-am spus: „Ce te interesezi, măi frate, matale, de cutare si de cutare? Interesează-te întâi de tine!" Ne mărturisim Adevărul cu viata, nu numai cu cuvântul! Pentru că s-a făcut veacuri întregi greseala asta, în primul rând să se spună si să nu se sângereze. Cu viata dăm mărturie! Si mărturisim Adevărul, acolo unde suntem fiecare, cu o liniste si cu un zâmbet permanent, din care să se vadă că suntem niste oameni fericiti. Să slujim cu drag, pentru că Sfânta Liturghie, a noastră, a ortodocsilor, si în general slujbele - sigur, dirijate de preot -, care sunt peste măsură de împodobite, spun deja o serie întreagă de lucruri.

Dacă sunt întrebat de sectanti, eu le răspund asa: „Domnule, ai venit că vrei să te faci ortodox? Sau vrei să mă faci pe mine adventist? Numai dacă vrei să te faci ortodox stau de vorbă cu tine. Altfel, nu! Nu vă scoate nimeni din ale voastre! Dar să aveti cumintenia să considerati că nici pe noi nu ne poate scoate nimeni din ale noastre! Asa că... bună ziua!"

Zice si Sfântul Apostol Pavel: Cu ereticii nu mai stati de vorbă! Părinte, aici este problema că interpretează atât de eronat textul biblic... Si-au făcut Biblia lor!

Au fost întrebate niste maici odată, care erau cu cărti prin Constanta: „Unde scrie de Duminică în Biblie? Scrie cuvântul Duminică în Biblie? Unde scrie Duminică în Biblie?" Vezi, dacă-i spui: „Domnule, ziua întâi..."; nu, el vrea să vadă ziua de Duminică. Zic: „Da, domnule! La Apocalipsă 1,10, scrie asa: Fost-am în duh în zi de Dumimică. În bibliile lor zice: „Fost-am în duh în ziua Domnului". „Ziua Domnului" o interpretează cum vor ei. Dar în editiile noastre scrie: Fost-am în duh în zi de Duminică. Apocalipsa 1,10.

- Ai văzut? Deci în ziua învierii s-a scris Apocalipsa!

- Părinte, e ziua a opta. Dacă m-ajută Dumnezeu si îmi dati voie, am să vă spun despre cele opt ere, unde se vede că ziua Duminicii e ziua întâi si ziua a opta. Adică ziua întâi că începe săptămâna cu ziua întâi, si după a saptea urmează a opta, care înseamnă tocmai veacul viitor. Noi suntem în era a saptea acum, cu Mântuitorul, în era crestina. Si era a opta, este era vesnică. N-a înviat Iisus Hristos la Întâmplare Duminica! Nu s-au făcut toate aceste lucruri fără o mare rânduială divină!

- Foarte frumos. Mă bucur că tot asa ati rămas, cum vă stiu din tinerete, de prin 1951, când vă vedeam. Tot asa ati rămas: optimist, categoric si plin de bucurie. Mi-ati transmis si mie aceasta, că noi, moldovenii, suntem mai sentimentali. Eram la armată când mă jeluiam la sfintia voastră. Mereu îmi spuneati: „Nu fi trist, frate Ioane! Fă asa, să faci asa...!" Asa ati fost în viată: un om mai bărbătos, cu mult curaj în Hristos.

- Dar cum puteam să fiu, părinte? Cum putem să fim, când ne-a dăruit Dumnezeu atâtea lucruri! Părinte Ioanichie, fiecare are istoria lui. Si istoria lui îl foloseste, dacă se gândeste cinstit: De ce a fost momentul ăla? De ce m-a scăpat în momentul ăla? Sau cum am biruit, cu ajutorul lui Dumnezeu? Are fiecare istoria lui! Si sigur că si eu am istoria mea!

Parintele Arsenie Papacioc, SFATURI DUHOVNICESTI
sursa  http://www.sfaturiortodoxe.ro

duminică, 7 mai 2017

DESPRE PUSTNICII NEVĂZUŢI DIN MUNŢII BUCOVINEI 1


   Pustnicii- oamenii placuti si binecuvantati de Dumnezeu, ce se roaga incontinuu pentru noi, cei din lume. Ei poarta povara cea grea, a pacatelor noastre. Rugaciunea lor mai tine lumea.


Renuntand la toate, familie, prieteni, confortul lumesc, la orice moft si placere, monahii , chemati de Dumnezeu , se retrag cat mai departe de lume spre a-si inchina viata lui Iisus, rugaciunii si pocaintei.

Suflete curate in care salasluieste Harul Domnului, duc o viata sfanta, in saracie si multa pocainta.

Rugaciunea le este hrana pentru suflet, caci postul aspru ii intareste in toate ispitele si necazurile vietii.

Blandetea, dragostea, bucuria, pacea si iubirea fata de toata creatia lui Dumnezeu se regaseste pe chipurile lor luminate de Duhul Sfant. Aceste suflete sunt inscrise in Cartea Vietii Vesnice, spre Slava lui Dumnezeu.

Pustnici au atata intelepciune cat toti savantii din lume nu au, ca de exemplu : cunoasterea celor ce au fost si vor fi, evenimentele din viata omului , chiar si ceasul mortii . Puterea insa este de la Dumnezeu : dezlegarea celor demonizati, vindecarea celor ce nu mai aveau nici o sansa la viata, iar rugaciunea lor - salveaza de la peire multe suflete ratacite.

Cei ce au cunoscut monahi cu viata sfanta au inteles un singur lucru- viata fara de Dumnezeu e doar un chin, caci unde e lipsa prezentei lui Dumnezeu , acolo e necaz, suferinta, boala, lipsuri, moarte. Unde nu exista binecuvantarea lui Dumnezeu, acolo poate fi ceva bun ?


Ca si cunoscutul Munte Athos, Romania mai are pustnici. Fie in pustiuri, munti, paduri dese- pustnicii se gasesc doar in ortodoxie, caci numai in biserica ortodoxa Duhul Sfant este prezent. Ce este lucrare in lipsa Duhului Sfant- este prezenta altui duh.



Parintele Arsenie Papacioc - Suferinta


  

  “Nimic nu m-a ajutat mai mult in viata ca suferinta. Singura suferinta este suprema catedra de teologie. Sunt sigur ca ingerii erau gelosi pe noi pentru ca ei nu au aceasta suferinta dincolo de firea noastra. 
Da, pentru ca nu stiai daca traiesti pana maine. Aceasta stare de tensiune extraordinara iti dadea ocazia sa te cunosti cu adevarat pe tine insuti. Nu este vorba de o suferinta. Tendinta lor era exterminarea prin infometare. 
Zarca e o “inchisoare in inchisoare”, facuta de unguri pentru romani, ca sa-i omoare, unde fara discutie se aplica regimul de exterminare specific fiecarui ins sau fiecarui grup de insi. Ultimii ani-un an, doi- numai in Zarca m-au tinut. I-am infruntat la o intalnire pe care ne-au organizat-o ei acolo cu detinutii vanduti, ceea ce era pedepsit cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au bagat la racitor.In trei zile mureai-s-a constatat. La camere frigorifice, unde erau minus cateva grade, stiti. 
Era beton peste tot, fara pat, fara scaun, dezbracat. Era regim de exterminare. Puteau sa te impuste, dar preferau sa te lase sa mori incet, fara sa lase urme. E groaznic, dar am supravietuit!Nu stiu daca ma intelegeti… Aveam o curiozitate de copil sa vad cum iese sufletul… Au murit multi. Nu puteam comunica decat prin morse, si au cerut cei de alaturi sa se spovedeasca. Tot prin morse. Eu puteam sa transmit, dar nu puteam sa primesc.Daca te prindea, te omora pe loc.
 Si am avut urmatorul consemn cu ei, tot prin morse: “Maine, la o anumita ora- am apreciat cu ei atunci- stati in partea asta a celulei. Eu va dau semnal prin morse, prin perete, sa va amintiti in gand pacatele si eu va dezleg. Cu o conditie: daca muriti pana maine-pentru ca asa se punea problema- e valabila spovedania. Dar daca nu muriti, la primul preot pe care-l intalniti sa va spovediti din nou de pacate.” Adica am procedat cinstit in ceea ce priveste respectiva Taina a Pocaintei. 
Va spun acestea ca sa aveti o imagine a starii noastre spirituale acolo, cand erai in fiecare moment nesigur de clipa urmatoare. Aceasta stare nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunavointa omeneasca de la gardieni in tot acest timp. Te dusmaneau si te omorau pentru o parlita de leafa, ca pe un criminal, pentru ca asa era educatia pe care le-o faceau: “talharilor, daca nu va astamparati, va bagam in locul lor!” Am fost intrebat de multi unde a fost mai greu: in inchisoare sau in pustie, pentru ca am trait si prin pustie. In inchisoare, cei care credeau in Dumnezeu se chinuiau si le era rau. 
Pentru ca nu era o forta nevazuta care sa opreasca nitel pornirile salbatice, de cruzime, de ura care apasau mereu pe om. Asta lipsea. In pustie insa dracii cu care lupti se temeau de Dumnezeu si era mai usor, cu toate intemperiile vremii: iarna, zapada, fiare salbatice, respectiv stare incordata si acolo. Era totusi o nota de libertate. Dumneavoastra inca nu stiti cat e de scumpa libertatea si pentru ce ne-a lasat-o Dumnezeu? Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da sa-l traim. 
Pentru ca a sufla si a rasufla e tot de la Dumnezeu. Si atunci a avut marea prudenta Domnul Hristos sa ne spuna ca nu se misca fir de par fara voia Mea. Suntem guvernati de Dumnezeu in toata miscarea, in toate gandurile noastre ascunse. Sigur ca depinde si pe ce pozitie te asezi. Avand in vedere si numai lucrul acesta: viata vesnica. Daca te ratacesti de la Adevarul de credinta, daca esti neatent sau esti ateu- Doamne fereste! Ca-i mai grava starea aceasta, nepasarea aceasta. Aceasta e nesuferita la Dumnezeu… Pentru ca nu e atat de suparat Dumnezeu pentru anumite greseli pe care le facem cat e pentru ca suntem nepasatori. Ne amanam existenta duhovniceasca, mergem din inertie. E o mare greseala! Trebuie trait fiecare moment in toata plinatatea lui. Sa te cunosti pe tine. Care e una din marile greseli existente in lume? Fiinta omeneasca, care e facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, se izoleaza dupa propria sa pornire egocentrica”. 
O suferinţă nu şi-a atins scopul, dacă tu n-ai ieşit cu un folos din ea. O suferinta nu si-a atins scopul, daca este data ca o terapie, ca sa zic asa, daca tu n-ai iesit cu un folos din ea. Sa nu credeti ca Dumnezeu sta cu satarul in mana, sa ne pandeasca: ai gresit, tac. Nu! Mai intai mult s-ar usura in viata duhovniceasca, oamenii, daca ar sti cat de mult ne iubeste Dumnezeu.
Adica, cum spune si Origen: Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul. Dar, o consecinta tot trebuie sa fie ca omul sa se intelepteasca cu orice chip.  Sunt atat de neinsemnate suferintele de aici fata de ce va ni se descoperi noua – cum zice si Sfantul Apostol Pavel. Dumnezeu ne atrage atentia prin o boala, prin te miri ce, ca sa fi mai bun, pentru ca oricat ai fi de bun nu esti destul de bun. 
Pentru ca in afara de pacatele pe care le cunoastem, si sunt consemnate, le dibuim, mai sunt o serie intreaga de pacate care nu se stiu de lume, si se numesc pacatele lipsirii – adica binele pe care il poti face si nu-l faci. Atatea ocazii ai avut sa faci binele si nu l-ai facut. Ei, aceasta este deja o stare de pacat care te incarca. Adica lipsa de perfectiune.

 Din volumul Parintelui Arsenie Papacioc
 Mici indemnuri spre mantuire, aparut la eidtura Sophia, editie ingrijita de Ieromonah Benedict Stancu.