Lepadarea de noi insine

Viata si desavarsirea duhovniceasca nu consta in orice alte lucruri, ci in acestea: cunoasterea bunatatii si maririi lui Dumnezeu, a nimicniciei si inclinarii noastre la orice rau; in iubirea de Dumnezeu si ura de noi insine, in supunerea nu numai lui Dumnezeu, dar si tutoror creaturilor pentru dragostea de Dumnezeu, in respingerea oricarei vointi a noastra, in perfecta ascultare de vointa divina si in legatura cu acestea ca noi sa dorim si sa facem toate aceste lucruri numai pentru marirea lui Dumnezeu, pentru placerea Lui, fiindca si El voieste astfel si pentru ca-i bine ca noi s iubin si sa-I sluijim.

Aceasta este legea dragostei scrisa de voia lui Dumnezeu Insusi in inimile dreptcredinciosilor Lui slujitori. E lepadarea de noi insine pe care o cere Dumnezeu de la noi. Este jugul dulce si sarcina usoara a lui Iisus. Este supunerea fata de vointa dumnezeiasca la care ne indeamna Rascumparatorul si invatatorul nostru cu propriul lui exemplu si cu glaul Lui

Deci tu, frate, daca doresti s-ajungi la inaltimea acestei perfectiuni, trebuie sa practici o continua supraveghere si violenta asupra-ti ca sa fii pretutindeni cuceritor si sa-ti poti infrana toate poftele mari si mici, fiindca este nevoie a fi pregatit cu toata ravna sufletului tau pentru aceasta lupta, (fiindca coroana nu-i data cuiva daca nu se arata luptator). Acest razboi pe cat e mai greu decat oricare altul, (pentru ca luptam impotriva noastra insine si totodata luptam impotriva celor ai noastrii), pe atat victoria, ce-o castigam intr-insul va fi mai mareata decat oricare alta si mai placuta lui Dumnezeu.

Daca esti atent si cu grija a distruge toate poftele dezordonate, toate placerile si dorintele tale, vei fi mai bineplacut lui Dumnezeu si-L vei sluji mai bine decat torturandu-ti corpul si postind mai mult decat vechii eremiti; mai bine chir decat a converti mii de suflete, ele insile fiind framantate de patimi.

Pentru ca desi Dumnezeu iubeste mai mult intoarcerea sufletelor decat omorarea unei mici pofte, totusi tu frate, aceasta nu insemneaza ca tu sa doresti ori sa faci ceva mult mai esential decat ceea ce Dumnezeu cere si doreste mai mult de la tine. Pentru El este mult mai bine placut ca sa lupti si sa-ti mortifici pasiunile, decat sa-I slujesti intr-un mod sau altul, chiar de-i mare si important, neglijandu-ti patimile si poftele.

Acum deci, stii in ce consta desavarsirea crestina si cum s-o castigi. E necesar ca sa duci un vesnic si foarte veghetor razboi impotriva ta. Trebuie sa fi inarmat cu patru lucruri foarte necesare ca sa fii victorios in acest razboi nevazut si sa primesti coroana. Ele sunt:

1. Sa nu te increzi niciodata in tine insuti;

2. Sa te increzi totdeauna in puterea si ajutorul lui Dumnezeu;

3. Sa lupti totdeauna. Si acum vreau sa-ti vorbesc despre ajutorul lui Dumnezeu;

4. Sa te rogi.
Iubite frate, este asa de necesar a nu te increde in tine insuti, in acest razboi, ca fara aceasta, fii sigura ca nu numai nu vei izbuti a castiga victoria dorita, dar nici nu poti rezista catva timp. Aceasta sa se intipareasca in mintea ta. Fiindca de la Adam avem o mare conceptie despre noi insine. Totdeauna credem ca suntem ceva mai mult si credem ca ar fi o mare gresala sa ne socotim ca nu suntem nimic. Suntem ceva. E o prezumtie. E un defect greu de recunoscut, si care nu-i placut lui Dumnezeu Caruia ii place o patrunzatoare cunostinta de aceasta, cele mai sigure incredintari. Adica sa cunoastem ca orice har si virtuti vin numai de la El. El este "vistierul tuturor bunatatilor" si de la noi nu poate veni nimic placut, nici vreun lucru care sa-I placa, chiar daca acest adevar foarte necesar este lucrul dumnezeiestilor Lui maini pe care doreste sa-l dea iubitilor Lui prieteni, uneori cu inspiratie si iluminare, alteori cu lupte grele, amaraciuni, uneori cu ispita violenta de neinvins, alteori cu alte mijloace pe care nu le intelegem.

Pentru acest motiv, draga frate, iti voi indica acele cai, prin care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa dobandesti aceasta renuntare la tine si ca sa nu ai mandrie si incredere in tine.

1. Primul lucru este ca trebuie sa recunosti nimicnicia ta si sa-ti dai seama perfect ca numai prin tine insuti nu poti face ceva bun, prin care sa devii cetatean al Imparatiei cerurilor.

2. Al doilea este ca tu trebuie sa ceri adesea acest ajutor de la Dumnezeu cu caldura si rugaciuni smerite. Daca doresti sa-l obtii, intai e necesar sa-l pretuiesti si sa nu te increzi, nu numai in cunoasterea de tine insuti, ci in orice putere a ta. Dumnezeu te va incorona numai atunci cand se va vedea ca esti convins ca numai prin puterile tale nu poti dobandi coroana.

3. Al treilea drum este ca se te obisnuiesti a fi totdeauna ingrozit. A fi ingrozit de dusmanii nenumarati impotriva carora tu, prin tine insuti nu le poti opune nici o mica rezistenta. Sa fii inspaimantat de indelunga lor indemanare de lupta, de strategiile lor, de transformarile lor in ingeri, de nenumaratelel piedici pe care le pun in taina in adevarata cale a virtutii.

4. A patra cale este atunci, cand cazi in vreo slabiciune. Atunci sa te intorci cu mai multa putere la Dumnezeu. El te lasa liber ca sa-ti cunosti mai bine neputinta, incat sa inveti nu numai a nu te increde tu insuti in tine ca fiind foarte nevrednic dar si sa doresti a fi socotit de altii ca slab. Fiindca, fara aceasta dorinta nu poate veni aceasta neincredere virtuoasa in tine insuti. 

Sfantul Nicodim Aghioritul- „Razboiul nevazut”

sursa 

sfantulioancelnou.ro/carti/Razboiul_nevazut/

Metanierul

Să ții șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni. 

– Gheronda, ce însemnătate are șiragul de metanii? 

– Șiragul de metanii este o moștenire, o binecuvântare, pe care ne-au lăsat-o Sfinții noștri Părinți. Chiar și numai pentru faptul că este moștenire de la Sfinții Părinți, îi dă o mare valoare. Vezi, unuia i-a lăsat bunicul său moștenire un lucru neînsemnat, pe care îl păstrează ca pe un talisman. Cu cât mai mult șiragul de metanii, pe care ni l-au lăsat moștenire Sfinții Părinți! 

Mai demult, când nu existau ceasuri, monahii măsurau vremea de rugăciune cu șiragul de metanii, dar nodurile șiragului erau simple. Odată, un pustnic, care făcea multă nevoință, multe metanii etc., a fost necăjit de diavolul, care îi desfăcea nodurile de la șiragul de metanii. A făcut, sărmanul, metanii într-una, până ce a căzut frânt, deoarece nu putea să le numere, de vreme ce diavolul îi desfăcea mereu nodurile. Atunci i s-a arătat Îngerul Domnului și l-a învățat cum să împletească nodurile, astfel încât fiecare nod să închipuiască nouă cruci. După aceea diavolul, care se cutremură de Cruce, nu a mai putut să le desfacă. Astfel, fiecare nod al șiragului de metanii are nouă cruci, care simbolizează nouă cete îngerești. 

Gheronda, ce înseamnă treizeci și trei, cincizeci, o sută și trei sute de noduri pe care le au șiragurile de metanii?

– Numai numărul de treizeci și trei este simbolic. El simbolizează cei treizeci și trei de ani pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Celelalte numere ne ajută numai să numărăm metaniile pe care le facem sau de câte ori rostim rugăciunea.

Există mașini care au o sfoară cu un mâner la capăt și, atunci când vrei s-o pornești, tragi de câteva ori sfoara cu putere, până ce i se dezgheață uleiurile. La fel este șiragul de metanii. Este sfoara cu care tragem o dată, de două ori, de trei, de zece ori, până ce se dezgheață uleiurile duhovnicești și pornește mașina duhovnicească a rugăciunii neîncetate. Iar după aceasta inima lucrează singură rugăciunea. Dar și atunci când inima a pornit în lucrarea rugăciunii, nu trebuie să lăsăm șiragul de metanii, pentru ca să nu fie și alții îndemnați să-l lase, când încă nu a pornit inima lor să lucreze rugăciunea.

– Gheronda, atunci când țin șiragul de metanii în mână și rostesc Rugăciunea mecanic, nu cumva există primejdia de a plăcea oamenilor?

– Dacă rostești Rugăciunea la exterior, pentru a plăcea oamenilor, chiar dacă ai face bătături la mâini, la nimic nu-ți va folosi. Îți va aduce numai oboseală, și simțământul fals că, chipurile, te îndeletnicești cu Rugăciunea minții.

– Gheronda, eu nu m-am obișnuit să țin șiragul de metanii în mână.

– Să ții șiragul de metanii în mână ca să nu uiți rugăciunea, care trebuie să lucreze lăuntric, în inimă. Atunci când ieși din chilie, să nu uiți că vrăjmașul este gata de atac. De aceea, să fii ca un brav ostaș care, ieșind din adăpost, are totdeauna în mână mitraliera. Șiragul de metanii are mare putere. El este arma monahului, iar nodurile sunt gloanțele care „tum-tum-tum” îi seceră pe demoni.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte Duhovnicești 6 – Despre rugăciune”, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 63-64. Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu

Proclu Nicau Compilatie de 4 ore cu sfaturi pentru mantuire

Scopul vietii crestine

”Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).”

Harul este lumina

"Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfantului Duh ca rasplata a dreptei credinte in Iisus Hristos, chiar daca, din pricina slabiciunii omenesti, sufletul sau ar muri pentru vreun acat sau altul, totusi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia pacatul lumii" (Ioan 1:29), si daruieste fara de plata har peste har. Despre acest har, care s-a aratat intregii lumi si omenirii intru Dumnezeu-omul, se spune in Evanghelie: "Intru El era viata si viata era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); si mai apoi: "Si lumina lumineaza in intuneric; si intunericul nu a cuprins-o niciodata." (Ioan 1:5). Aceasta inseamna ca harul Sfantului Duh, care ne este dat la botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in pofida caderii omului in pacat, in pofida intunericului care ne inconjura sufletul, nu inceteaza sa lumineze in inimile noastre cu lumina dumnezeiasca (care a existat din vremuri stravechi) a meritelor de nepretuit ale lui Hristos. In cazul lipsei de pocainta a pacatosului, aceasta lumina a lui Hristos striga catre Tatal: "Avva, Parinte! Nu fii suparat de aceasta lipsa de pocainta pana la sfarsit (al vietii sale)." Apoi, la trecerea pacatosilor pe calea pocaintei, sterge pe deplin toate urmele pacatului din trecut si il imbraca, inca o data, pe fostul pacatos, intr-un vestmant al nestricaciunii, tesut din harul Sfantului Duh. Dobandirea acestuia este scopul vietii crestine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu."


Despre tristete

"Cand duhul rau al mahnirii pune stapanire pe suflet, atunci sufletul se umple de intristare si suparare, neputand sa se roage cu staruinta cuvenita si neputand sa se indeletniceasca cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara. Intr-o astfel de stare, calugarul este lipsit de lineste si blandete in comunicare cu fratii obstii, capatand o repulsie fata de tot ce-l inconjoara. Sufletul cuprins de tristete si mahnire devine bezmetic, frenetic si nu poate sa primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blandete la intrebarile adresate. Calugarul ce are un astfel de suflet afectat, evita oamenii, considerandu-i vinovati de tulburarea sa si nu intelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla in interiorul sau. "Tristetea este ca un vierme pentru suflet, ce-si roade mama care l-a nascut." Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si inalte mintea catre contemplarea de Dumnezeu si nici sa savarseasca o rugaciune curata, inflacarata. Cine a biruit patimile, acela va birui si tristetea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de catusele mahnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei, asa si cel impatimit este cercetat si stapanit de tristete. Cine iubeste pacea, aceluia ii este aproape imposibil sa se intristeze, iar cel care uraste pacea intotdeauna este trist. Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.
Sfantul Serafim de Sarov ,, Dobandirea Duhului Sfant,,

citeste cartea aici ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Serafim%20de%20Sarov%20-%20Despre%20dobandirea%20Duhului%20Sfant.pdf


 

Învierea lui Iisus

 

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh; Amin !


Învierea lui Iisus din morți rămâne cel mai de seamă eveniment din lumea creștină. Nici o învățătură sau filosofie a acestei lumi nu poate înlocui credința creștină. Nici un înțelept, învățător sau filosof nu s-a ridicat la nivelul lui Iisus, pentru că, spre deosebire de ceilalți Mântuitorul S-a jertfit de bunăvoie pentru noi.

Numai Iisus ne-a învățat să ne rugăm pentru dușmanul nostru zicându-ne odinioară: “Iubiți pe vrășmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă supără și vă prigonesc.” Această învățătură Mântuitorul a întărit-o prin exemplul personal. Când era pe cruce s-a rugat Tatălui ceresc pentru cei care-L batjocoreau zicând: “Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac.”

Altădată Mântuitorul Hristos a spus: “Celui care îți dă o palmă pe obrazul stâng întoarce-il și pe cel drept” și când Iisus a fost lovit pe obraz de un soldat, înaintea lui Pilat, l-a întrebat: “Dacă am zis ceva rău dovedește acest rău, dacă nu, pentru ce mă lovești ?”

Toată învățătura creștină lăsată de Iisus este străbătută de exemplul personal. Cel mai greu lucru de crezut pentru noi este credința într-o altă viață, credința că vom învia. Fiul lui Dumnezeu ne-a lăsat speranța într-o altă viață, ne-a arătat că are putere asupra morții prin supremul argument... El însuși a înviat din morți.

Sfântul apostol Pavel spune la un moment dat că: “Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră.”

Învierea lui Hristos a zguduit din temeli felul de gândire a lumii vechi întrucât a dat un nou orizont vieții omului. Întrebările, căutările și nedumeririle oamenilor privind rațiunea și rostul vieții primesc răspuns în mormântul Mântuitorului Hristos.

Învierea lui Hristos dovedește că moartea nu este sfârșitul, ci trecerea la o altă viață. Cei care au ascultat evangheliile ce s-au citit în aceste zile la biserică poate vor fi avut impresia că ele se repetă. Și-au pus poate întrebarea... nu este o greșeală care poate plictisi la un moment dat ? Nicidecum. Evangheliile sunt scrise de patru autori în locuri și timpuri diferite care au fost martori oculari la întâmplările cu Iisus și se dorește să ni se arate că ei nu se contrazic ci se completează reciproc. Dacă Sfânta Scriptură ar fi avut o singură contrazicere n-ar mai fi citită de mult în cei două mii de ani de creștinism.

După ce a înviat, Iisus S-a arătat ucenicilor Săi de mai multe ori, în diferite locuri și în diferite ipostaze. De la Înviere a mai stat pe pământ patruzeci de zile până la Înălțare. S-au scris mii de cărți despre viața Mântuitorului și se vor mai scrie. Un lucru este sigur și noi creștinii nu trebuie să ne îndoim de el... Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu a înviat a treia zi arătând că are putere asupra morții.

Toată învățătura creștină este străbătută de iubire. Mântuitorul ne-a învățat să ne iubim până și dușmanul care ne dorește moartea. Foarte greu... vor spune unii, dar măcar să tindem spre această învățătură.

Avem datoria să ducem mai departe tradiția creștina pe care am primit-o de la moșii și strămoșii noștri. În interiorul acestei tradiții găsim prilej de bucurie și amintiri frumoase, avem amintiri din copilărie când părinții noștrii făceau pregătiri de Paști, ne puneau să postim și ne duceau la sfânta biserică să ne împărtășim. Ne amintim de părinții noștri cu admirație și respect. Dar totodată să ne întrebăm cum își vor aminti copiii noștri de noi, daca noi le-am creat amintiri frumoase.

Tradiția creștină pune ordine în viața noastră prin post, prin sărbători, prin relațiile dintre oameni și în familie. Cu aceste gânduri să mergem acasă. Sfintele sărbători ale învierii Domnului să fie prilej de bucurie pentru noi, să uităm câteva zile de necazurile vieții, dar să nu-L uităm pe Dumnezeu, dorindu-ne în familie, când vom sta la masă, multă sănătate, bucurie rostind cu toată credința “Hristos a înviat !”

Preot Nicolae Trușcă, Parohia Negoiești
 sursa www.crestinortodox.ro 

Pogorârea Sfintei Lumini-O Minune care se petrece an de an de Paşte numa...

 

IERUSALIM - MINUNEA SFINTEI LUMINI

   Şi în zilele noastre se întâmplă multe minuni. Omul credincios le observă, se înţelepţeşte şi mulţumeşte după cuviinţă lui Dumnezeu. Dar cea mai mare minune aOrtodoxiei de a cărei realitate se por convinge toţi este minunea pogorârii din cer Sfintei Lumini la Ierusalim. Această minune se petrece în fiecare an, în cadrul unei ceremonii, cu o tradiţie ce datează de aproape 20 de secole. Oameni evlavioşi mărturisesc că Sfânta Lumină a lui Dumnezeu este prezentă tot timpul la Sfântul Mormânt ca o binecuvântare şi prezenţă dumnezeiască nevăzută, dar în ziua de sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti, lumina dumnezeiască coboară în chip văzut şi unic pentru fiecare dintre cei prezenţi care o poate vedea în forma credinţei pe care o are. Astfel unii pot vedea lumina asemenea unor şuvoaie sau cascade de lumină, iar alţii asemenea bulgărilor sau fulgerelor de lumină, sau ca pe o flacără nemistuitoare şi lină ce aduce numai bucurie şi pace în sufletele tuturor celor prezenţi.

Minunea aceasta are loc în Biserica Învierii din Ierusalim, loc în care se află Sfântul Mormânt din care Hristos a înviat.

Pregătirile pentru întâmpinarea Sfintei Lumini încep din noaptea de vineri spre sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti. Imediat după terminarea cântării Prohodului, uşile capelei Sfântului mormânt sunt sigilate, dar nu înainte ca autorităţile să controleze amănunţit interiorul pentru a nu exista nici o sursă de foc. Toate candelele sunt stinse şi Sfântul Mormânt este păzit de soldaţi de alte confesiuni. Mii de credincioşi ortodocşi veniţi din toată lumea rămân peste noapte în Biserica cea mare confesională ce are în centru biserica ortodocşilor numită şi Biserica Învierii iar în faţa ei, deci în centru Capela Sfântului Mormânt acum sigilată şi păzită.

După o lungă şi sfântă aşteptare în ziua de sâmbătă dimineaţa credincioşii şi autorităţile locale se pregătesc să întâmpine Patriarhul Ierusalimului împreună cu întreaga procesiune de nenumăraţi episcopi şi preoţi ortodocşi din toată lumea. Este deosebit de important de reţinut că Sfânta Lumină de la Ierusalim coboară din cer numai la rugăciunile creştinilor ortodocşi, indiferent de naţionalitate, lucru care arată unitatea şi universalitatea credinţei ortodoxe precum şi prezenţa lui Dumnezeu.

În jurul orei 11 dimineaţa procesiunea ortodocşilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului coboară de la Patriarhia greacă la Biserica Sfântului Mormânt şi intră în Biserica Învierii unde se îmbracă în frumoase veşminte de sărbătoare şi rugăciune. În această vreme creştinii arabi din Betleem şi din alte părţi ale Ţării Sfinte pregătesc cu rugăciuni şi strigăte impresionante coborârea sfintei lumini. Ceilalţi creştini prezenţi în biserica Sfântului Mormânt se roagă în taină şi cu emoţie pentru ca Dumnezeu să trimită din cer lumina. Această lumină dumnezeiască îl reprezintă pe Iisus Hristos Care a coborât la iad şi a ridicat din moarte şi întuneric, prin înviere şi lumină, pe drepţii Vechiului Testament şi pe toţi cei care au crezut în Evanghelia propovăduită de El.

De aceea, această lumină sfântă care coboară din cer este nematerială; adică pentru un timp sfânta lumină nu arde şi nu mistuie asemenea focului obişnuit care transformă materia în cenuşă. Este aceeaşi lumină dumnezeiască cu cea pe care a văzut-o Moise în rugul de la Sinai care ardea dar nu se mistuia, este aceiaşi cu stâlpul de foc care-i conducea pe evrei la ieşirea din Egipt, este aceiaşi cu lumina de pe Muntele Taborului când Iisus le-a arătat ucenicilor slava Sa.

După aproximativ o jumătate de oră în care tensiunea şi aşteptarea duhovnicească devine tot mai puternică, procesiunea se îndreaptă spre capela sigilată a Sfântului Mormânt. Se înconjoară această capelă de trei ori timp în care se rostesc câteva rugăciuni şi se cântă în sunetul clopotelor, de două ori troparul „Învierea lui Hristos…”, iar a treia oară „Lumină Lină”.

În toată biserica nu este nici o lumină aprinsă şi nici o altă sursă de lumină. Însuşi Patriarhul este controlat la intrarea în capela Sfântului Mormânt. Mii de aparate de fotografiat, camere video şi mănunchiuri a câte 33 de lumânări sunt îndreptate spre cer în aşteptarea sfintei lumini. Mulţimile încep să freamăte şi cu sufletele pline de speranţe îşi aţintesc ochii şi cugetul spre Dumnezeu.

Patriarhul intră în cele din urmă în capela Sfântului Mormânt. Acolo îngenunchează şi vreme de câteva minute se roagă ca Dumnezeu să ne binecuvinteze şi să trimită lumii lumina Sa sfântă ca certitudine a dragostei şi iertării Sale; este lumina şi flacăra dragostei dumnezeieşti care arde şi luminează pentru noi cu mesajul ca şi sufletele noastre să se aprindă şi să ardă de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri.În jurul orei unu şi jumătate - două, aşteptarea şi rugăciunea mulţimilor este răsplătită. Lumini şi şuvoaie puternice delumină şi foc dumnezeiesc coboară din cer Patriarhul iese din capela Sfântului Mormânt cu două torţe aprinse şi face solemn chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!”.

 continuare http://www.jerusalem.ro/obiective/ierusalim-1