„Lipsa iubirii – semnul venirii antihristului”
Unul dintre cele mai dureroase semne ale vremurilor de pe urmă nu este doar războiul, nici foametea sau prigoana, ci răcirea iubirii dintre oameni. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți arată limpede că acolo unde iubirea dispare, harul se retrage, iar locul lui este luat de duhul antihristic. Antihristul nu vine mai întâi cu forța, ci cu lipsa iubirii, cu dezbinarea, cu formalismul religios și cu împietrirea inimii.
I. Iubirea – temelia vieții creștine
Sfântul Ignatie (Briancianinov) spune limpede:
„Iubirea este temelia vieții creștine. Fără iubire, toate faptele noastre sunt goale, chiar dacă par virtuoase. Numai iubirea ne unește cu Dumnezeu și cu frații noștri.”
(Experiențe ascetice)
Așadar, viața duhovnicească nu se măsoară în nevoințe exterioare, ci în măsura iubirii. Unde nu este iubire, nu este nici Hristos, chiar dacă există aparență de credință.
Sfântul Apostol Pavel întărește acest adevăr:
„De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar iubire nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare sau chimval răsunător.”
(I Corinteni 13, 1)
II. Răcirea iubirii – semn al vremurilor de pe urmă
Sfântul Teofan Zăvorâtul avertizează:
„Pierderea iubirii este cel mai limpede semn al răcirii duhovnicești. Când inimile se închid, când credința devine formală, când familia își pierde duhul sacru, atunci lumea se apropie de pieire.”
(Tâlcuiri la Epistolele Sfântului Apostol Pavel)
Această răcire nu se vede doar în societate, ci, dureros, și în interiorul comunităților creștine: judecată, dezbinare, lipsă de milă, credință trăită doar la nivel exterior. Toate acestea pregătesc terenul pentru duhul antihristului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Rădăcina tuturor răutăților este lipsa iubirii.”
Când iubirea dispare, păcatul nu mai este plâns, ci justificat, iar omul nu mai caută mântuirea, ci confortul.
III. Antihristul și falsificarea iubirii
Antihristul nu va veni propovăduind ura pe față, ci o iubire falsă, lipsită de adevăr și de jertfă. De aceea Sfântul Ioan Evanghelistul ne avertizează:
„Copilașii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”
(I Ioan 3, 18)
Fără adevăr, iubirea devine sentimentalism. Fără jertfă, devine egoism mascat.
Sfântul Siluan Athonitul spune cu adâncă durere:
„Iubirea față de oameni se naște din iubirea față de Dumnezeu. Cine nu simte durere pentru suferința aproapelui nu are iubire adevărată. Iubirea este jertfă, nu plăcere.”
IV. Iubirea ca lucrare concretă
Sfântul Ioan de Kronstadt ne arată limpede că iubirea nu este emoție, ci faptă:
„Iubirea nu este doar un sentiment, ci o lucrare neîncetată. Iubiți chiar și pe vrăjmașii voștri, căci astfel vă asemănați lui Hristos. Fără iubire, nici rugăciunea nu are putere.”
(Viața mea în Hristos)
Acolo unde rugăciunea devine seacă și fără roadă, cauza este aproape întotdeauna lipsa iubirii.
Sfântul Isaac Sirul întărește:
„Cel ce a dobândit iubirea a dobândit pe Dumnezeu Însuși, căci Dumnezeu este iubire.”
V. Iubirea – semnul adevăraților ucenici ai lui Hristos
Mântuitorul Însuși ne dă criteriul limpede:
„Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii față de alții.”
(Ioan 13, 35)
Nu semnele spectaculoase, nu vorbele frumoase, nu pozițiile religioase, ci iubirea este pecetea adevăratului creștin.
Sfântul Ambrozie de la Optina spune:
„Fără iubire, toate minunile și toate tainele sunt fără folos. Iubirea este cea mai mare lucrare a Duhului Sfânt. Prin iubire, chipul lui Hristos se face văzut în lume.”
Mersul la biserica, rugaciunea, postul aspru nu ajuta cu nimic daca iti lipseste iubirea si mila fata de aproapele. Caci aproapele este insusi Hristos.
Scris de Livia Radu Mr ( martora existentei Raiului si a Iadului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu