Parintele Cleopa Ilie ,,De ce le merge bine celor răi?,

   

De ce le merge bine celor răi?

(predică, după învățătura Părintelui Cleopa)

Fraților, de multe ori vine omul la duhovnic tulburat și zice așa:
„Părinte, eu mă rog, postesc, merg la biserică, și totuși necaz peste necaz. Iar vecinul meu, care nu se teme de Dumnezeu, care minte, fură, înjură și face rău, acela are bani, sănătate, copii realizați și viață liniștită. De ce, părinte? Unde este dreptatea lui Dumnezeu?”

Și atunci, fraților, trebuie să știm un lucru mare: Dumnezeu nu judecă lumea cu măsura noastră, ci cu măsura veșniciei.

Celor răi li se pare că le merge bine, dar nu știm ce este în inima lor, ce frământări au noaptea, ce judecată îi așteaptă și ce plată strâng. Că zice Scriptura:
„Nu pizmui pe cel ce sporește în răutate, nici nu râvni la lucrurile lui.”

Dumnezeu, fiind milostiv, le dă celor răi bunătăți aici, în viața aceasta, ca nu cumva să zică la Judecată:
„Doamne, nu mi-ai dat nimic!”
Le dă sănătate, avere, slavă, ca plata lor să fie aici, iar dincolo să nu mai aibă ce cere.

Iar celor buni, fraților, le trimite încercări, pentru că îi iubește. Așa cum aurul se curăță prin foc, așa și sufletul prin necazuri.
Dacă ar merge toate bine celui credincios, s-ar lipi inima lui de lume și ar uita de Dumnezeu.

Să nu uităm: crucea nu e pedeapsă, ci dovadă de alegere.
Că nu pe oricine îl încearcă Dumnezeu adânc, ci pe acela pe care îl pregătește pentru cunună mare.

Mai este un lucru, fraților:
Cel rău, chiar dacă râde, are pace?
Cel ce trăiește în păcat are liniște? Nu. Are frică, are neliniște, are tulburare.
Că zice proorocul: „Nu este pace pentru cei nelegiuiți.”

Iar cel care rabdă, chiar în sărăcie, chiar în boală, dacă are pe Dumnezeu în inimă, are o pace pe care lumea nu o poate da.

Să nu ne uităm la sfârșitul de acum, ci la sfârșitul cel adevărat.
Viața aceasta este ca o clipă, ca o umbră, ca o floare care dimineața înflorește și seara se usucă.
Veșnicia, fraților, aceea este viața adevărată.

De aceea, Dumnezeu rabdă pe cei răi, îi așteaptă, îi miluiește, poate se vor pocăi.
Iar dacă nu, dreptatea Lui nu doarme, ci vine la vremea ei.

Să nu ne tulburăm, să nu cârtim, să nu judecăm.
Ci să zicem așa:
„Doamne, Tu știi de ce îmi dai crucea aceasta. Ajută-mă să o duc.”

Că mai bine este să plângem puțin aici și să ne bucurăm veșnic dincolo,
decât să râdem aici și să plângem fără sfârșit.

scris de Livia Radu Mr